Ce trebuie să știi – Argumentația și detaliile

Datele problemei: 2 miliarde de euro, fonduri europene alocate României, ar putea fi transferate din Programul Operațional Infrastructură Mare (adică proiecte de autostrăzi, mediu/energie, aeroporturi etc) către Programul Operațional Regional (proiecte la nivel de regiune, localitate sau județ). Ideea a fost menționată la investirea Guvernului Ludovic Orban de președintele UDMR, Kelemen Hunor și reluată ulterior, ca o confirmare, de noul vicepremier, Raluca Turcan. Ministrul Fondurilor Europene a părut să agreeze ideea în timpul audierii parlamentare.

2 miliarde de euro nu este o sumă despre care să se discute în birouri, ca o simplă chestiune tehnică. Vorbim despre o miză uriașă pentru România, pe care noul Guvern ar avea intenția să o joace și despre care trebuie să avertizăm foarte clar: va aduce probleme în implementarea proiectelor mari deja demarate, și așa puține.

De exemplu, numai în zona de transport rutier, vor fi puse în pericol proiectele fazate – cel mai important este Sebeș-Turda, contractele pentru proiectele noi – de exemplu Podul de la Brăila, aeroportul Bacău, portul Tulcea, aprobarea drumului expres Craiova-Pitești – care iese din discuție. La acestea se adaugă proiecte din domeniul infrastructurii de mediu dar și din cel energetic.

Mutarea unei sume atât de mari de la infrastructura mare (POIM) la dezvoltare regională (POR) va fi complicat spre imposibil de acceptat de către Comisia Europeană, pentru că ar presupune renunțarea la anumite obiective de dezvoltare pe care România s-a angajat. Cu alte cuvinte, ar presupune să punem cruce speranțelor de a dezvolta infrastructura mare a României măcar la nivelul rețelelor europene care traversează țara noastră.
Sfatul nostru către guvernul Orban e să nu încerce – ar presupune un efort diplomatic imens, cu șanse mici de reușită dar care poate pune sub semnul întrebării derularea proiectelor și mai ales începerea unora noi.

Ar fi o dovadă majoră de habarnism politic care intervine peste domeniul fondurilor europene pe motivații de gen ”am auzit noi că…”. Putem compara cu tentativa guvernului Ponta de a schimba traseul coridorului european de transport pentru a include autostrada București – Brașov în loc de Sibiu – Pitești. După mari eforturi diplomatice, demersul a eșuat, București – Brașov nu s-a mai făcut cu fonduri europene, dar și Sibiu – Pitești a fost întârziată / deturnată pentru câțiva ani.

„Sindromul PNDL”, sau apetența de a direcționa bani spre dezvoltare regională

Dar ce e cu apetența bruscă de a duce bani la POR? Spre deosebire de programele de infrastructură mare – care durează mulți ani, se schimbă guverne, nimeni nu e sigur pe ce panglici se taie și când – programele de așa numită dezvoltare regională sunt la cheremul nomenclaturii de partid de la nivel județean.

Se justifică strategic și economic o astfel de mutare? Transferul acestei sume ar alimenta un program – Programul de Dezvoltare Regională (POR), gestionat de MDRAP – care în prezent este cunoscut ca fiind cu probleme de absorbție a finanțărilor și cu risc de pierdere a banilor alocați (risc de dezangajare) la finalul acestui an.

POR în sine a fost parazitat de către Liviu Dragnea prin crearea Programului Național de Dezvoltare Locală (celebrul, acum, PNDL). PNDL nu are nimic de-a face cu fondurile europene – a fost un proiect cu bani din bugetul național. Apoi guvernele PSD s-au gândit la o trăsnaie: să trimită la Bruxelles pentru decontare proiectele din PNDL.

Comisia Europeană nu a acceptat însă trecerea proiectelor PNDL pe bani europeni, așa că guvernul PNL are acum de gestionat o situație grea: riscul de a pierde bani din POR este real și grav și proiectele PNDL pentru care nu primim bani europeni vor apăsa pe deficitul bugetar.

Soluția însă nu este să se ia bani de la POIM – ar însemna sacrificarea definitivă a acestui program care cât de cât este funcțional pentru o aparentă rezolvare a unei probleme de la POR, care însă nu se va rezolva în acest fel.

Baronilor locali le place ideea în sine de a avea mai mulți bani de negociat între ei, deci ei vor să spargă pușculița POIM din motive diferite, dar guvernul trebuie să reziste la această tentație.

O problemă majoră este diferența la bază dintre fondurile care susțin cele două programe, astfel că, pe românește, nu se poate face orice fel de investiție din orice fonduri.

ANALIZĂ DE PROFUNZIME

Ce ar însemna exact mutarea a 2 miliarde de euro din POIM către POR.

Mai întâi, fixăm câteva informații tehnice.
Alocarea UE pentru Programul de Infrastructură Mare (POIM) este formată din contribuția a două fonduri:

• Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) – 2,2 mld. euro
• Fondul de Coeziune (FC) – 6,9 mld. euro

Vorbim despre două surse de finanțare diferite, două fonduri diferite ale UE, care funcționează în mod diferit. Fondul de Coeziune este un fond alocat la nivel național, pe bază de Venit Național Brut (VNB) și nu de PIB regional. Fondul de Coeziune finanțează, conform legislației europene, investiții în rețelele transeuropene de transport – TEN-T și în domeniul mediului

Acesta este motivul pentru care am spus mai sus că sunt puține șanse să fie acceptat un transfer de către Comisie (nu spunem că e dezirabil, dimpotrivă): mecanismele și destinațiile complet diferite între fondurile de la nivel european care alimentează POIM vs POR.

Totuși, vom analiza ce variante există, care sunt riscurile și ce putem pierde în fiecare situație.

Varianta 1. Găsim cumva 2 miliarde de la POIM fără să ne atingem de Fondul de Coeziune

Adică transferul a TEXT2 miliarde euro din cele alocate prin FEDR de la POIM la POR.

Aceasta ar fi o variantă simplă, fără să umble la Fondul de Coeziune – mai lesne de acceptat de către Comisie. Dar ar însemna că POIM ar rămâne cu numai 283 milioane euro din cele 2,283 alocate prin acest fond.

Problema aici este că o parte din acești bani sunt deja antamați, deci nu mai sunt disponibili. Am calculat pe baza rambursărilor făcute de Comisie și a prefinanțării. Rămân doar maximum – 1,6 miliarde euro, fonduri prin FEDR, ce teoretic ar putea fi transferați de la POIM la POR. Dar asta doar teoretic, pentru că de fapt acești bani sunt alocați și multe proiecte fiind aprobate.

MIZE

Dacă iau această decizie de a realoca toate sumele pentru care nu au fost cerute rambursări, autoritățile române trebuie să își asume și să argumenteze următoarele[3]:

• Anularea întregii axe prioritare vizând finanțarea Transgaz[4] și Transelectrica[5] și a contractelor de finanțare încheiate (TNG – gaz pentru Moldova și TNE – transport energie regenerabilă din Dobrogea spre zona Moldovei) ~63 mil. euro;
• Anularea finanțărilor pentru proiectele de termoficare contractate, dar nefinalizate sau abia demarate ~– 50 mil. euro;
• Punerea sub semnul întrebării a contractelor cu beneficiarii privați vizând eficiența energetică, cogenerarea și introducerea smart metering, 20 mil. euro
• Asigurarea din bugetul de stat a necesarului de finanțare pentru cele aprox 200 milioane euro care mai sunt necesare pentru proiectele fazate pe transport. (detalii în BOX NR.. ), presupunând că nu vor mai fi susținute din POIM
• Anularea contractelor pentru proiectele noi sau asigurarea finanțării acestora de la bugetul de stat (de exemplu, Podul de la Brăila – 363 milioane euro[8], aeroportul Bacău, portul Tulcea – ș.a.).

Deci, cine își asumă decizia de a trimite o asemenea cerere la Comisie va trebui să stea cu pixul în mână și să spună la care dintre cele de mai sus renunță
.

Varianta 2. Completarea transferului de FEDR cu sume alocate prin celălalt fond, Fondul de Coeziune.

Asta ar însemna că România convinge Comisia Europeană că lucrurile agreate anterior nu mai sunt valabile și că trebuie luați cu totul bani din Fondul de Coeziune ca să ducă la dezvoltarea regională.

Asta în condițiile în care Comisia însăși – dar și mulți experți independenți – spun de ani de zile că România are o problemă gravă cu cheltuirea banilor regionali – și cei europeni dar mai ales cei naționali. Pușculița cu bani pentru primari de la MDRAP a fost abuzată de toate guvernele recente. Altfel spus, nu prea avem argumente că e nevoie de 2 miliarde în plus, fix acolo.

MIZE

Bun, dar care ar fi argumentele să luăm banii din cealaltă parte. Pentru alte sume suplimentare, autoritățile române ar trebui să fie convingătoare în a spune că nu sunt necesare finanțările prin Fondul de Coeziune pentru:

• Finalizarea investițiilor pentru schimbări climatice (unde solicitările au fost consistente, există proiecte depuse a căror sumă depășește cu 50% bugetul anunțat). În plus, în condițiile în care schimbările climatice sunt o problemă majoră pentru Uniunea Europeană.
• Finalizarea investițiilor în rețele de transport de importanță europeană (detalii în caseta de mai jos.)

Din nou, cine își asumă trimiterea cererii către Bruxelles trebuie să specifice la ce anume vrea să renunțe.

E drept că sunt obiective specifice în POIM unde situația este foarte proastă și de unde se pot găsi rezerve. Dar nici pe departe de nivelul a 2 miliarde de euro. O victimă sigură ar fi proiectul de modernizare a termoficării din București (150 milioane euro). Acest proiect este specific trecut în programul operațional – deci primăria București nu concura cu nimeni, doar trebuia să depună un proiect. În 2016, ca ministru al Fondurilor Europene, am transmis o scrisoare deschisă candidaților la primăria generală să acorde atenție dezvoltării acestui proiect. Gabriela Firea a promis că se va ocupa. Nu a făcut-o.

Abandonarea proiectelor de mare infrastructură, foarte posibil, definitivă

SOLUȚIE

În loc de a transfera această sumă enormă către un program care în prezent se confruntă cu probleme de absorbție pe componentele proiectelor de infrastructură locală și regională, recomandăm Guvernului Ludovic Orban să găsească soluțiile cele mai potrivite pentru a finaliza proiectele din cadrul POIM – enumerate mai sus.

Autostrada Sibiu – Pitești trebuie începută din POIM (lucrări plătite efectiv) pentru a putea spera să fie terminată în bugetul viitor prin fazare (posibilitatea de a transfera proiecte în bugetul următor dacă nu au fost finalizate). Apoi, MFE și Ministerul Transporturilor trebuie să se asigure că se termină loturile de autostrăzi Campia Turzii-Ogra-Tg Mures, Sebeș-Turda și Lugoj-Deva.

Anul 2019 este al 12-lea ceas în care putem salva infrastructura mare rutieră, este cel mai prost moment posibil pentru a renunța la proiecte. La orice proiect.

CE URMEAZĂ

Perspectivele financiare post 2021 nu arată bine pentru infrastructura mare din România. Sunt șanse foarte mari ca proiectele de infrastructură mare care sunt abandonate acum să nu mai poată fi reluate pe exercițiul financiar 2021-2027. Motivul este simplu: prioritățile politicii de Coeziune se schimbă.

Vom reveni pe larg în cadrul proiectului “O Țară Ca Afară” asupra schimbărilor aduse de viitoarea politică de coeziune.

Ce e important de știut în context este că pare că România se află în contratimp cu restul Europei. Nu ne-am pus la punct infrastructura de autostrăzi prin primele două bugete avute europene avute la dispoziție – 2007 – 2013 și 2014 – 2020. România pare că nu a ratat nici o oportunitate să rateze toate oportunitățile pe acest sector.

La al treilea buget european de după intrarea în UE, prioritățile se schimbă: inovare, competitivitate și ecologizare. Dacă aveam autostrăzile făcute, era pasul logic, necesar și binevenit și pentru noi. Dar nu le avem. Însă concentrarea tematică cerută de noua politică de coeziune, la pachet cu noile priorități mai sus menționate vor însemna că viitoarele guverne ale României vor avea foarte puțin spațiu de manevră să aloce fonduri europene pentru autostrăzi.