”La țară” ca afară


Implicați-vă pentru a schimba locul în care trăiți – pentru cei care locuiți în orașe mici sau în comune, haideți să lucrăm pentru:  ”La țară” ca afară.

Comunele și micile orașe împlinesc și ele 30 de ani de viață post comunistă din care de 12 ani sub umbrela  Uniunii Europene.

Multe panouri de promovare a proiectelor europene au apărut în acești 12 ani arătându-ți că locul în care trăiești se modernizează, crește și se dezvoltă ca afară.

Și totuși din satul tău sau din orășelul tău în fiecare an pleacă tineri, satul tău nu are canalizare și școala unde copiii tăi învață are toaleta în curte.

  • Oare ce-i lipsește acelui loc să fie ca afară? Cum mă pot implica ca să fie altfel? De unde să încep? Ce trebuie să știu? Hai să lucrăm împreună. 

Poți începe prin a pune locul unde trăiești, fie că este comună sau orășel, sub radiografia pe care ți-o propunem. Întrebările la care îți sugerăm să răspunzi te vor conduce spre acțiuni care ar fi necesare ca ”la țară” să arate ca afară.

  • Unde-i poziționată casa în care trăiești?

Ia o hartă și uită-te unde este casa ta, multe dintre informații le cunoști, sat, comună sau oraș, județ, țară. După acest prim exercițiu urmărește drumurile care te leagă de viața de zi cu zi, gândește-te unde te duc ele și ce alte localități  leagă aceste drumuri.

  • Când e mai frumos în localitatea ta? Vara sau iarna?

S-au schimbat mult anotimpurile, și nu mai este cum a fost. Cum a afectat schimbările climatice din ultimul timp localitatea ta, probabil că te-ai gândit că sania nu prea a fost folosită în ultimii ani. Gandește-te dacă viața comunității s-a modificat  sub acest aspect. Dacă vrei să afli mai multe informații poți căuta un anuar meteo și vei vedea o statistică atât a precipitaților cât și a temperaturilor. Poate fi un bun subiect de discuție cu vecinii.

  • Câți și cine sunt locuitorii din localitatea ta?

Îți cunoști cu siguranță vecinii și în mare parte localnicii zonei, fii curios și uită-te pe site-ul primăriei să vezi structura populației. După o scurtă analiză îți vei da seama că acele cifre nu sunt foarte exacte. Probabil numărul locuitorilor nu mai este același, ori a scăzut, sau în cele mai fericite cazuri a crescut.

  • Câte societăți comerciale sunt în localitatea ta și care este rostul lor?

Cunoști bine faptul că bugetul comunei nu este constituit doar din impozitul pe care fiecare cetățean îl plătește anual, ci și din viața firmelor care sunt înregistrate pe teritoriul localității, de aceea localitatea trebuie să beneficieze de aportul a cât mai multor societăți la bugetul localității Ar fi interesant să afli câte societăți comerciale activează în localitate, câte sunt în domeniul agricol, industrial, servicii sau comerț. Câte au beneficiat de fonduri europene, de altfel le și cunoști deoarece au obligația de face publicitate prin tot felul benere, câți angajați au și cât de bine le merge. Site-ul Ministerului de Finanțe te-ar putea ajuta în acest demers.

  • Cât și ce învață copilul tău?

Natalitatea este în scădere, toți credem că știm de ce, poate ar trebui să te decizi să numeri câți copii mai învață în localitatea ta și câți profesori  și învățători mai activează, câte școli și grădinițe mai sunt deschise și ce condiții de educație oferă. Evaluează educația copiilor tăi făcând temele cu ei, oare pentru tine este suficient?

  • Cine are grijă de cine?

Mulți bătrâni din sat trăiesc la limită, îi vedem în fiecare zi. Familii cu copii lăsați să crească singuri, oameni cu probleme de sănătate sau cu dizabilități. Un tablou al neputinței pe care îl cunoaștem cu toții. Cine le poartă de grijă? Fă un mic recensământ al instituțiilor sociale,  chestionează vecinii, primarul, preotul satului și adună toate aceste cifre, vei vedea tabloul complet al neputinței localității tale.

  • Câte halate albe sunt în localitatea ta?

Cabinetele medicale au putut accesa fonduri europene pentru modernizarea activității lor. Câte din aceste cabinete au avut parte de asemenea fonduri europene? Aceste cabinete pot face diferența dintre viață și moarte, așadar interesează-te să vezi câte cabinete sau spitale sunt în localitatea ta. Dacă  cunoști oamenii îmbrăcați în a halate albe poți să-i întrebi care este starea de sănătate a populației din localitatea ta.

  • Cum este reprezentată cultura la tine în localitate?

Dacă ai bibliotecă în localitate, hai să vedem câți abonați are aceasta. Accesul la cultură, la ziare, la cărți, la Internet e un indicator important al modernizării, pentru orice localitate. Există programe europene pentru a crește accesul, ar trebui să existe mai multe programe naționale sau județene. Depinde de noi să ne mobilizăm. Multe dintre clădirile din localitatea ta sunt într-o stare precară probabil asta ar fi imaginea culturii de la țară. Apleacă-te asupra acestui subiect și vezi ce se întâmplă cu cultura la tine acasă.

  • Câtă infrastructură rutieră, apă sau apă uzată are localitatea mea?

Multe programe europene au fost direcționate spre aceste tipuri de infrastructuri. Ce a rezultat ca urmare a implementării acestor proiecte ? Rezultatul se poate măsura la pas făcând o mică plimbare prin localitatea ta. Proiectele au fost inițiate de către administrația locală și Consiliul Județean.

Dacă ai răspuns la întrebările și ai adunat aceste date, putem face pașii următori: un plan de schimbare la nivelul ierbii, oportunități și informații.

Îți vei da seama ce proiecte europene are nevoie comunitatea ta pentru a se apropia de dezideratul ”ca afară”.

Uniunea Europeană prin fondurile pe care le pune la dispoziție ajută comunitățile pentru a se dezvolta și pentru a crea un loc în care să ne placă să trăim și să muncim.

Dacă dorești să te implici, să-ți construiești idei sau proiecte putem să te ajutăm abonându-te la newsletter-ul nostru unde vei găsi informații programe, proiecte tip, fonduri europene, bune practici pentru comunitatea pe care o vrei ca afară.

Vrei să faci mai mult? Scrie-ne la vreau@otaracaafara.eu

”La țară” ca afară

Implicați-vă pentru a schimba locul în care trăiți - pentru cei care locuiți în orașe mici sau în comune, haideți să lucrăm pentru:  ”La țară” ca afară.