Ioana Mihăilă este medic, fost secretar de stat și ministru al Sănătății. Este absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și profesează ca medic endocrinolog  în Oradea. A coordonat caravane medicale prin care au fost oferite servicii medicale gratuite în satele din județul Bihor. Din februarie 2021, a fost numită secretar de stat. Din acest rol a coordonat activitățile de gestionare a investițiilor în sistemul medical românesc din fonduri externe și elaborarea componentei de sănătate din Planul Național de Redresare și Reziliență, componentă care a fost încheiată printre primele în negocierile cu Comisia Europeană. 

În perioada aprilie-septembrie 2021 a condus ministerul Sănătății și a continuat demersurile pentru creșterea capacității de atragere a fondurilor europene în sistemul de sănătate și direcționarea lor spre proiecte care aduc beneficii directe pacienților: creșterea complexității actului medical la nivelul medicului de familie și a ambulatoriului, construcția de noi unități spitalicești, reducerea infecțiilor nosocomiale, servicii de prevenție și diagnostic precoce.

În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, componenta de sănătate cu o alocare de aproximativ 2,5 miliarde de euro, Ioana a inclus 3 mari reforme și 2 investiții: Reforma gestionării fondurilor publice din sănătate, Reforma managementului fondurilor destinate investițiilor în sănătate, Reforma managementului sanitar și a resurselor umane din sănătate, Investiții în infrastructura medicală prespitalicească, Investiții în infrastructura spitalicească publică.